ro | ru

21 martie - Ziua Mondială a Sindromului Down

21 martie marchează cea de-a X-a aniversare a Zilei Mondiale a Sindromului Down. Această dată -21/3- semnifică 3 copii ale cromozomului 21, caracteristică unică a persoanelor cu Sindrom Down. Prezenţa unui cromozom 21 suplimentar duce la existenţa a 47 cromozomi, faţă de 46 cât are un om în mod normal.

În 2015, această zi are ca deviză “Oportunităţile mele, Alegerile mele” – un mesaj ce dorește o încercare de sensibilizare asupra înţelegerii corecte a acestui sindrom şi a diversităţii umane, asupra rolului pe care persoanele cu dizabilităţi îl pot avea în comunitate şi, nu în ultimul rând, asupra schimbărilor care trebuie să se producă în atitudinile generale.

De asemenea, se urmăreşte promovarea valorizantă a posibilităţilor persoanelor cu sindrom Down, punându-se accentul pe faptul că sunt parte a societaţii şi în condiţiile în care au un mediu adaptat - pot practica sportul, dansul, pot lucra, realiza obiecte artistice, aducându-şi astfel în mod constructiv aportul la dezvoltarea societăţii din care fac parte.

La nivel mondial, initiaţiva acestei manifestări a apărut în noiembrie 2005, apoi pe 21 martie 2006 la Singapore au avut loc primele acţiuni de amploare care au atras atenţia asupra importanţei înţelegerii corecte a acestui sindrom. Simultan, evenimente similare au fost organizate la nivel local în multe state. Din anul 2008, Ziua Mondială a Sindromului Down este recunoscută şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), iar din noiembrie 2011, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a adoptat rezoluţia ce stabileşte data de 21 martie - ZIUA MONDIALĂ A SINDROMULUI DOWN.

În prezent există peste şase milioane de persoane cu Sindrom Down la nivel mondial. Potrivit datelor Asociației ”Aris-Down”, în Republica Moldova sunt aproximativ 1200 de bolnavi cu sindromul Down, cel mai vârstnic dintre ei având 57 de ani. Aproximativ 40 de copii se nasc cu acest sindrom, anual, în Republica Moldova.

Despre sindromul Down

Sindromul Down nu este o boală. Este o situaţie genetică, o dispunere cromozomială, ocazionată de prezenţa celui de al treilea cromozom în perechea 21, care a fost descoperit în 1959 de către cunoscutul cercetător francez Jérôme Lejeune Down, părintele geneticii moderne. El a făcut parte întotdeauna din condiţia umană, fiind universal prezent în toate naţiile, genurile şi mediile socio-economice, care a apărut, aproximativ, la 1 din 800 de nou-născuţi, deşi există o mare variaţie a acestei incidenţe în întreaga lume. Produce diverse grade de dizabilitate intelectuală şi fizică, precum şi probleme medicale asociate. Implică o colecţie de caracteristici comune, nu numai fizice, ci şi care vizează funcţionalitatea mintală sau natura dificultăţilor de învăţare. Fiecare copil cu sindrom down este unic şi are propria personalitate. Deşi sindromul Down este permanent, majoritatea celor afectaţi, care beneficiază de o îngrijire adecvată, pot duce o viaţă normală şi activă.Trăiesc aceleaşi emoţii şi sentimente ca oricare alt copil.


0

Toate noutățile